CONFERINTA INSTITUTULUI DE CERCETARI SOCIO UMANE CS NICOLĂESCU-PLOPȘOR 2021

COMUNITĂȚI UMANE, MODERNIZARE ȘI URBANIZARE ÎN SUD-VESTUL ROMÂNIEI

Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopșor”, din Craiova, organizează, în perioada 21-22 octombrie 2021, Conferința cu titlul Comunități umane, modernizare și urbanizare în Sud-Vestul României. Sesiunea de comunicări se înscrie în cadrul proiectului de cercetare cu același nume, care se derulează în perioada aprilie 2021-decembrie 2023.

Cunoscându-vă preocupările științifice, suntem onorați să vă invităm la lucrările simpozionului, prin intermediul căruia ne propunem să contribuim la cunoașterea și clarificarea numeroaselor aspecte cu privire la existența, continuitatea și dezvoltarea societății românești din sud-vestul României, precum și a conexiunilor cu regiunile geografice învecinate.

Comunicările participanților interesați, cercetători, cadre didactice, doctoranzi, vor fi dedicate unor teme structurate pe următoarele secțiuni:

  1. Istorie și arheologie
  2. Viață cotidiană și evoluție socio-economică
  3. Practici politice și relații internaționale
  4. Studii culturale

Lucrările prezentate în cadrul simpozionului vor fi incluse într-un volum dedicat
evenimentului, care va fi publicat la o editură acreditată CNCS. Formularul de înscriere va fi trimis pe adresa: [email protected]

Termen limită pentru înscriere: 25 septembrie 2021.

Având în vedere situația medicală actuală, lucrările simpozionului se vor desfășura online, prin intermediul platformei ZOOM

Documente atasate

Invitație de participare

Formular de înscriere

Instrucțiuni de redactare