Declarație de etică

1. Condiții privind publicarea, etica și conduita profesională
Toate documentele trimise spre publicare trebuie să includă titlul profesional, poziţia didactică, afilierea instituţională, informaţii de contact, adresa de e-mail, o listă de referinţe şi sprijinul financiar (dacă este cazul). Menționarea surselor de finanţare ar trebui, de asemenea, să fie prezentă în articol. Autorii trebuie să prezinte studii teoretice originale, eseuri critice şi recenzii care nu sunt publicate sau transmise pentru publicare sau revizuire la un alt jurnal în orice altă limbă. Este interzisă publicarea aceleiași cercetări sub același titlu sau chiar sub un titlu diferit în alt(ă) jurnal/revistă.

2.Răspunderea autorilor
Autorii au răspundere exclusivă pentru conţinutul articolului. Este necesar că toţi autorii care au contribuit semnificativ la cercetare să furnizeze adevăratele surse ale metodologiei şi informațiilor utilizate în cercetare. În cazul în care recenzorii consideră necesar, în anumite circumstanţe, autorii sunt obligați să procedeze la retractarea articolului sau la corectarea erorilor (eventual sub formă de erată). Autorul (unic sau corespondent) este dator să se asigure că publicarea articolului a fost aprobată de toți ceilalți co-autori şi de instituţia de afiliere (dacă este necesar). Se recomandă revizuirea manuscrisului sub aspectul corectitudinii traducerii de către o persoană competentă înainte de trimitere în vederea publicării. Numai documentele care sunt redactate în limba engleză, într-un stil clar şi concis vor fi acceptate pentru trimiterea spre revizuire. Autorii sunt invitaţi să participe la procesul de revizuire prin modificarea manuscrisului original, în funcție de recomandările specifice, instrucţiunile tehnice, problemele de interpretare şi să furnizeze referinţele suplimentare având în vedere îndrumările date de
recenzori şi editori. Colegiul de redacţie va re-examina manuscrisele care sunt acceptate după modificare. Colegiul de redacţie decide acceptarea sau respingerea unui material, iar contestațiile nu sunt admise.

3. Răspunderea editorilor
Editorii au responsabilitatea completă şi autoritatea de a respinge/accepta un articol. Editorii nu ar trebui să aibă nici un conflict de interese cu privire la articolele pe care le resping/acceptă. Personalul editorial revizuiește iniţial toate manuscrisule primite pentru a verifica conformitatea cu politica editorială, obiectivele şi domeniul de aplicare al revistei. În cazul în care manuscrisul nu intră în domeniul de aplicare şi nu respectă condițiile de redactare, acesta este returnat autorilor. Autorii articolelor respinse sunt informați în  maxim 4 săptămâni de la data primirii manuscrisului. Dacă un manuscris corespunde domeniului de aplicare al revistei şi îndeplineşte condițiile de redactare, acesta este trimis către doi recenzori.

4. Plagiatul/Publicare dublură
Plagiatul este interzis. „Arhivele Olteniei” aderă la politicile internaționale împotriva plagiatului. Înainte de a trimite articolele recenzorilor, sunt mai întâi verificate pentru plagiat de către un membru al echipei editorial. Editorii folosesc aplicația Plagiarisma.net. De asemenea, verificarea este extinsă la similitudini cu surse de căutare selectate pe internet. Consiliul de redacție al revistei va respinge imediat lucrările care conduc la plagiat.

Publicarea duplicatelor nu este permisă în „Arhivele Olteniei”. Autorii au obligaţia şi responsabilitatea de a prezenta spre publicare numai lucrări care nu au apărut deja în evidența științifică. Poate fi necesar ca autorii să efectueze revizuiri majore în cazul în care manuscrisul conține porțiuni de text copiat. Unele cazuri minore (fragmente de texte preluate dintr-o lucrare anterioară a autorului) pot fi permise, la latitudinea editorilor.

5. Probleme de etică editorială
Echipa tehnică şi editorială, ai cărei membri provin din diferite domenii de activitate ştiinţifică – istorie, antropologie, sociologie, filosofie, literatură, teologie, drept, economie, management – asigură calitatea şi revizuiesc standardele publicaţiilor noastre. Editorii trebuie să fie activ implicați în procesul de protejare a eticii publicării şi să monitorizeze punctele de vedere ale autorilor, cititorilor, recenzorilor şi membrilor Consiliului științific internațional despre metodele şi mijloacele de a asigura o înaltă calitate a publicaţiilor noastre. Editorii ar trebui să consulte membrii Consiliului editorial atunci când sunt necesare modificări ale politicii editoriale ori noi politici editoriale.

6. Politica de acces liber
Această revistă oferă acces liber imediat conținutului său, având la bază principiul conform căruia accesul liber și gratuit la cercetare va contribui la realizarea unui schimb la nivel global mai mare de cunoștințe.

Acordul privind drepturile de autor. Autorii care publică în această revistă sunt de acord cu următorii termeni:
– autorii păstrează drepturile de autor și acordă revistei dreptul primei publicații în format tipărit și on-line.
– autorii acordă revistei „Arhivele Olteniei” dreptul de a integra cercetarea, titlul și rezumatul acestuia în bazele de date, abstractizare și servicii, precum și alte surse de informații similare de indexare.

8. Declarație de confidențialitate
Numele și adresele de e-mail introduse în site-ul revistei vor fi utilizate exclusiv pentru scopurile declarate de această revistă și nu vor fi puse la dispoziție pentru orice alt scop sau orice altă parte.