Dr. Mitu Narcisa Maria
Cercetător ştiinţific, gr. III.
I. N. 17 martie 1977, com. Bălcești, jud. Vâlcea. Studii universitare la Craiova, Facultatea de Istorie-Filosofie-Geografie, (absolvent 2003), Facultatea de Management Financiar-Contabil (absolvent 2011). Master la Craiova, Studii Europene (absolvent 2006). Dr. în Istorie (Craiova, 2010), teza: Domeniile Coroanei Regale, (coord. prof. univ. dr. Vladimir Osiac). Educator suplinitor al Grădiniţei de copii Ghioroiu, com. Ghioroiu, jud. Vâlcea (1995-1999), asistent de cercetare (2004-2008), cercetător științific (2008-2011), cercetător științific III (2011-prezent) la Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopșor” din Craiova.
II. Istoric, cercetător. Contribuții importante la cunoașterea Domeniului Coroanei Regale din România. Preocupări privind fenomenul social, economic și cultural din Oltenia istorică, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea și în primele decenii ale sec. al XX-lea. A publicat 13 cărți (una de unic autor, 12 în colaborare), 103 studii și articole în reviste de specialitate; a susținut peste 75 de comunicări la simpozioane naționale și conferințe cu participare internațională.