Prof. univ. dr. Constantin Bărbăcioru

Director (1975-1979)


S-a născut la 8 septembrie 1934, în comuna Mătăsari din judeţul Gorj. A studiat la Facultatea de Finanţe, Credit şi Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, în perioada 1955-1959. În anul 1969, a obţinut titlul de doctor în economie la Facultatea de Economie Generală din cadrul Academiei de Studii Economice, cu teza Venitul naţional în România.  Şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1955-1968), Facultăţii de Economie a Universităţii din Craiova (1968-2003; în perioada 1969-1972 a fost prodecan, iar între anii 1976-1985 decan), Centrului de Ştiinţe Sociale (director adjunct şi director, 1971-1979), Universităţii din Craiova (prorector, 1975-1976).

Premii:

Premiul Academiei Române „P. S. Aurelian”, pentru lucrarea Spre o nouă ordine în comerţul internaţionale, în anul 1985.

Distincţia AFER „Excelenţă pentru întreaga activitate” (2007).

Titlul Doctor Honoris Causa – Universitatea din Petroşani (1999).

Membru al unor societăţi ştiinţifice şi redacţii de reviste de specialitate:

Membru în Biroul executiv al Institutului Central de Cercetări Economice, director al Centrului Teritorial de Cercetări Economice Craiova (1976-1985).

Colegiul de redacţie al Revistei „Analele Universităţii“, Seria Ştiinţe economice (1975-1985).

Conducător ştiinţific de doctorat (1977-2010).

Membru AGER; membru al Consiliului profesoral al Facultăţii de Ştiinţe Economice (1968 -1994).

Membru al Senatului Universităţii din Craiova (1974-1990).

Secretar ştiinţific al Senatului Universităţii din Craiova (1975-1976).

Realizări de excepţie:

continuarea editării unor reviste: Contribuţii istorice (vol. 2/1976), Contribuţii socio-economice (I/1976), Contribuţii istorice, filologice, socio-economice (I/1977); creşterea numărului de cercetători prin încadrarea unor tineri absolvenţi ai universităţilor din Bucureşti, Craiova şi Timişoara, cu predilecţie în sectorul de economie.