Constantin Nicolăescu-Plopşor, fiul lui Stan Nicolăescu şi al Polinei Schileru, s-a născut în satul Sălcuţa, judeţul Dolj, la 20 aprilie 1900. Personalitate reprezentativă pentru mai multe domenii de activitate (arheolog, istoric, etnograf, folclorist, antropolog, geograf, scriitor), viitorul academician a activat în diverse planuri: cercetător eminent în arheologie şi istorie,  profesor de gimnaziu şi universitar,  comerciant activ în Camera de Comerţ şi Industrie Craiova,  agricultor, politician angajat în mişcarea liberală georgistă, preşedinte al Comisiei de împroprietărire din 1945 în satul său natal şi ctitor de aşezăminte social-culturale şi religoase.

Întemeietorul Institutului de Cercetări Socio-Umane, care îi poartă numele, a activat în două lumi diferite, structural reuşind să evite marginalizările, ancorându-se solid în arealul valorilor certe din planul realităţilor vieţii spirituale româneşti. Depăşind în forţă creatoare anii ’50 ai secolului trecut, când Nicolae Iorga şi Octavian Goga erau admonestaţi ca naţionalişti, când George Bacovia era decadent,  iar Vasile Alecsandri era arătat cu degetul pentru că fusese boier, „moşierul” din Plopşor-Dolj devenea ctitor de edificii culturale, adevărate şcoli unde se preda riguros ştiinţa, indiferent dacă domeniul îl forma economia, sociologia, filosofia, etnografia sau, mai ales, istoria. Antropologul şi inventatorul C. S. Nicolăescu-Plopşor a fost omul care a luat în considerare, cu toată gravitatea şi responsabilitatea, tradiţia şi valorile perene ale culturii româneşti, reuşind să clădească cu ajutorul lor, indiferent de vicisitudinea momentelor, instituţii cu personalitate şi renume, precum Arhivele Statului, Muzeul de Istorie al Olteniei, Institutul de Arheologie al Olteniei, Centrul de Cercetări Istorice, Etnografice şi Filologice Oltene, colecţii cu piese de patrimoniu strânse de pe tot cuprinsul Olteniei şi nu numai, toate marcate de spiritul novator al olteanului, şef de şantier, director, îndrumător şi făuritor de destine. Viguroasa personalitate ce avea fizionomia unui oltean cunoscut de lume sub numele de Brâncuşi, nu a uitat niciodată Oltenia, slujind cu devotament interesele oamenilor acestor locuri. Visul vieţii sale avea să se împlinească în urma efortului „herculan” depus. Universitatea craioveană, precum şi filiala Academiei Române au devenit o realitate şi pentru faptul că cel care a lansat termenul dârjovian pentru cultura de prund din România a ştiut să facă să încolţească această idee şi să obţină susţinerea mai marilor acelor vremuri.

Contemporan cu savantul Henri Breuil, cu marii arheologi Raymond Dart, Semionov, Blanke, Láslo Vertes, Müller Beck, Karel Valoch, el a integrat în dezbaterile ştiinţifice internaţionale de la Lisabona (1931, 1933), Oxford (1932), Paris, Moscova (1964), Praga etc., problematica complexă a paleoliticului din România, pusă în circulaţie prin cercetările de la Băile Herculane, Ohaba-Ponor, Baia de Fier, Peştera. Numeroasele descoperiri arheologice realizate de către savant, datate în alte epoci istorice, au îmbogăţit patrimoniul muzeal al ţării şi baza informaţională privind trecutul îndepărtat. Solitar în cercetările sale până în 1949, anul când s-a înfiinţat Institutul de Arheologie din Bucureşti, organizatorul sistemelor de cercetare complexă, interdisciplinară, a răspândit mai întâi pasiune, pentru ca apoi să formeze adevărate grupări-şcoală de arheologie în România.

Constantin S. Nicolăescu-Plopşor a fost un istoric recunoscut, editor de cronici şi documente medievale, paleograf, arhivist şi coordonator al unor importante investigaţii privind problema ţărănească sau principalele evenimente ale epocii moderne: 1821, 1848, 1877, cu desfăşurare amplă şi în zona Olteniei. Revistele la care a colaborat, dar mai cu seamă Oltenia (cu două serii: 1923, 1940-1945), Arhivele Olteniei (Serie Veche), Ramuri etc. au rămas repere documentare utile pentru alcătuirea marilor colecţii de documente editate de Academia Română.

Academicianul are un rol hotărâtor în retipărirea unor lucrări de o deosebită importanţă pentru istoriografia românească, în general, şi pentru cea locală, în special. Prima lucrare de acest gen este reprezentată de Conograful Terei Rumâneşti scris de Dionisie Eclesiarhul, cu o prefaţă de C. S. Nicolăescu-Plopşor.

A urmat, în ordine cronologică, retipărirea Amintirilor polcovnicului Solomon, pe deplin justificată ca sursă de informaţie istorică din perioada vitejiei pandurilor olteni în războaiele ruso-turce de la începutul secolului al XIX-lea şi a înfiinţării armatei naţionale. În anul 1943, C. S. Nicolăescu-Plopşor a descoperit şi a publicat un nou manuscris al Hronografului lui Mihail Moxa, dovedind că scrierea călugărului de la Bistriţa nu a fost unicat, aşa cum au susţinut N. Simache şi Traian Cristescu, editorii din 1942 ai operei lui Moxa.

Deprinderea principiilor şi metodelor de cercetare ale şcolii geografice moderne, promovate de Simion Mehedinţi, i-a îngăduit lui Plopşor să-şi lărgească registrul investigării ştiinţifice, fapt care i-a asigurat un prestigiu bine meritat între colegii de profesie.

În domeniul geografiei umane, Plopşor a elaborat studiul Bordeiul din Oltenia. Schiţă antropo-geografică. În domeniul geografiei fizice, a elaborat două studii: unul publicat în 1929, intitulat Un nou bazin de lihnit din judeţul Dolj şi altul în 1931, Limita geografică între câmpia munteană şi câmpia olteană. Chiar dacă nu a dispus de mijloacele materiale necesare în cercetarea geologică, ca urmare a numeroaselor cercetări de teren, făcute pe cont propriu, analizând o serie de profile stratigrafice, fie în deschiderile naturale, fie prin săpăturile făcute de săteni pentru construcţia fântânilor, Plopşor a reuşit să delimiteze bazinul carbonifer Caraula-Pleniţa-Rudari.

Contribuţiile lui Plopşor la descifrarea evoluţiei geomorfologice a Câmpiei Române ne apare cu atât mai importantă, cu cât regiunea fusese cercetată mai înainte de către străluciţi geologi şi geografi, precum I. Mrazek, Gh. V. Mutgoci, Em. De Martonne şi G. Vâlsan.

C. S. Nicolăescu-Plopşor s-a preocupat şi de folcloristică, „printre picături”, remarcându-se mai ales prin culegeri de povestiri, uneori prelucrate, şi de balade ori cântece bărbăteşti, fantastice sau vitejeşti. Acest „Creangă al Olteniei”, cum l-au numit alţii, sau „tartorul poveştilor”, cum s-a numit el însuşi, îşi înscrie numele şi printre întemeietorii „Tovărăşiei Folcloriştilor Olteni”, în 1927, având ca „organ de presă” publicaţia, adesea evocată, „Suflet oltenesc”.

C. S. Nicolăescu-Plopşor este, indiscutabil, un autentic autor de poveşti pentru copii: „Ceaur. Poveşti olteneşti (Craiova, Tip. Tiparniţa, 1928); Toiagul priotesii. Poveşti (Craiova, Tip. Tiparniţa, 1930); Din legendele lui Novac („Convorbiri literare”, LIII, nr. 2-3, febr-mart. 1921, pp. 166-167; LIII, nr. 10-11, oct-nov. 1921, pp. 171-173; nr. 12, dec. 1922, pp. 873-874); Vorbe olteneşti („Convorbiri literare”, LIV, nr. 2, febr. 1922, pp. 163-164, nr. 4, apr. 1922,         pp. 363-372); Ghilea romané (Cântece ţigăneşti, Craiova, Tip. Victoria, 1934, colecţia „O rom”); Paramisa romané (Poveşti ţigăneşti, Craiova, Tip. Victoria, 1934); Mistricean. Baladă poporană (Craiova, colecţia „Biblioteca Pământ şi suflet oltenesc”, nr. 22, 15 ian. 1935); De ale ţiganilor (colecţia „A fost odată”, nr. 1, f.a.); De ale dragostei (colecţia „A fost odată”, nr. 2, f.a.); Iorgovan (Bucureşti, Editura Tineretului, 1962); Cotojman împărat (Bucureşti, Editura Tineretului, 1967); Poveşti olteneşti, îngrijirea ediţiei, postfaţă şi glosarul de Aurelian I. Popescu (Craiova, Scrisul Românesc, 1975); Tivisoc şi Tivismoc ediţie îngrijită şi postfaţă de Aurelian I. Popescu (Craiova, Scrisul Românesc, 1987), ca şi studiul Balada „Mioriţa” în Oltenia („Arhivele Olteniei”, V, 1962, pp. 255-275) sunt lucrări, unele de referinţă pentru folclorul oltenesc, care merită un loc aparte într-un viitor tratat al literaturii pentru copii sau în folclorul românesc.

Opera istoricului însumează peste 150 de studii, articole şi lucrări al căror început se regăseşte în anul 1922, atunci când este publicată în „Arhivele Olteniei” Pisania bisericii din Pleşoi-Dolj, iar la Editura „Scrisul Românesc”, monografia Pleniţa de demult. An de an, până în 1955, revistele „Oltenia”, „Arhivele Olteniei”, „Studii. Revistă de Istorie” etc. inserează documente comentate, hotărnicii şi monografii, dintre care se remarcă volumele Monografia judeţului Dolj. Izvoare demografice. Obşteasca Catagrafie (vol. I-III).

La opera istoricului se adaugă opera etnografică şi folclorică care însumează alte zeci de articole, studii, „Vorbe olteneşti”, „Balade olteneşti”, Monografia judeţului Dolj. Izvoare folclorice (două volume) etc.

Dar, cele mai importante lucrări şi fapte ale lui C. S. Nicolăescu-Plopşor au fost ctitoriile sale culturale (muzeale, arhivistice, religioase, ştiinţifice şi sociale) pe care le-a instituţionalizat şi le-a dat durabilitate. Dintre ele se detaşează Institutul de Cercetări Socio-Umane, Craiova, înfiinţat la 29 decembrie 1965. Crearea Institutului a răspuns unei cerinţe imperioase, aceea de a continua tradiţiile bogate, existente în Oltenia, şi de a valorifica un potenţial ştiinţific în plină afirmare, într-o perfectă simbioză cu Universitatea din Craiova.

Ca fondator al Căminului cultural judeţean şi director al Regionalei Oltenia a căminelor culturale (care avea în subordinea sa 86 de cămine culturale din judeţul Dolj şi aproape 500 din întreaga Oltenie), preşedinte al Academiei Populare şi al unor societăţi diverse („Gând şi slovă oltenească”, „Traian Demetrescu” şi „Cincinat Pavelescu”) în diriguirile de instituţii cultural ştiinţifice, teologice, istorice şi artistice în care l-a antrenat şi adjudecat giganticul său activism cultural, a putut concentra structuri şi colectivităţi masive de colaboratori pentru o cercetare ştiinţifică adâncită a proceselor sociale şi economice din lumea satelor olteneşti.

Conducător, vreme de două decenii, al Muzeului Olteniei şi întemeietor al Direcţiei Arhivelor Statului din Craiova (1939); fondator al Institutului de arheologie din Oltenia (1938) şi al Institutului de istorie naţională; alcătuitorul culegerii de cercetări şi documente „Oltenia”, pion înaintat şi îndrumător substanţial în edificarea muzeelor din Slatina, Corabia, Orlea, Bicaz şi Durău; iniţiatorul şi conducătorul editurii „Pământ şi suflet oltenesc” şi al publicaţiei periodice de lăudabilă longevitate „Gând şi suflet oltenesc”; cap de efigie în galeria folcloriştilor olteni şi rector al „Tovărăşiei folcloriştilor olteni” (împreună cu Theodor Bălăşel, în 1927), preşedintele Fundaţiei „Principele Carol” şi directorul Căminelor Culturale din Dolj, răspunzătorul, iniţiatorul şi susţinătorul publicaţiei ştiinţifice Monografia judeţului Dolj. Izvoare istorice şi izvoare folclorice, deputat eparhial în Adunarea Naţională Bisericească şi sfătuitorul cel mai apropiat şi mai elevat al mitropoliţilor olteni Nifor Criveanu şi Firmilian Marin; directorul Centrului de istorie, etnografie şi folclor al Academiei Române, coordonatorul şef adjunct al Grupului de cercetări complexe de la Bicaz şi Porţile de Fier etc. C. S. Nicolăescu-Plopşor, timp de 50 de ani, printr-o activitate diversă, competentă şi strălucitoare a rămas în memoria noastră drept un făurar de geniu cu puteri demiurgice, întocmai ca Nicolae Iorga.

Realizări de excepţie: înfiinţarea Centrului de istorie, filologie şi etnografie; locaţia instituţiei (Banca Neamţu); selectarea şi încadrarea colectivului de cercetători şi de salariaţi ai noii instituţii; dotarea noii instituţii cu o bibliotecă funcţională care număra câteva zeci de mii de volume.