Cercetător ştiinţific, gr. II

I.N. 5 decembrie 1972. Studii universitare la Craiova, Facultatea de Litere (absolvent 1996). Dr. în Filologie (Craiova, 2000), teza de doctorat: Antroponimie în diacronie. Privire specială asupra Iaşului; cercetător ştiinţific (2000-2003), cercetător ştiinţific III, dr. (2003-2005), cercetător ştiinţific II, dr. (2005-prezent) la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova – C. S. Nicolăescu-Plopşor.

II. Lingvist. A publicat cărți, dicționare, articole și studii de onomastică, toponimie și lexicologie și a susținut peste 70 de comunicări la simpozioane naționale și conferințe cu participare internațională. Participă la comisii de susţinere a tezei de doctorat sau de concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice sau în cercetare. Secretar de redacţie al revistei Arhivele Olteniei, Serie Nouă, din anul 2002 până în anul 2016; membru în colegiul de redacţie al revistei Arhivele Olteniei, Serie Nouă, din anul 2017; membru în colegiul de redacţie al revistei Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane «C. S. Nicolăescu-Plopşor», până în 2019; membru în colegiul de redacţie al revistei Analele Universităţii Spiru Haret, Seria Filologie, Bucureşti, în perioada 2009-2010. Redactor al „Revistei de studii socio-umane”, editată în perioada 2001-2005 de către Academia Română, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova şi de Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” (Universitatea din Craiova), nr. 1/2001 – 7/2005, Craiova, Editura Themis.