Anunț

Anunt selectie dosare concurs ICSU Plopsor

Secţia deŞtiinţe Istorice şi ArheologieANUNŢCa urmare a Procesului Verbal încheiat astăzi, 13.09.2019, în urma îndeplinirii procedurii de concurs organizat în vederea ocupării unui post de conducere director institut de cercetare gradul II, normă întreagă, mandat de 4 ani, la Institutul de Cercetări Socio-Umane ,,C.S. Nicolăescu-Plopşorˮ, din Craiova, al Academiei Române, constând în proba interviului şi a susţinerii proiectului managerial,

Ca urmare a solicitării de retragere din concurs, depusă de candidatul având atribuit codul 3611,

În conformitate cu prevederile Regulamentului pentru ocuparea funcţiilor de conducere în unităţile de cercetare ale Academiei Române, Comisia de concurs constituită în baza aprobării Preşedintelui Academiei Române, a stabilit următoarele:

Nr. Crt. Cod atribuit candidatului Nota obţinută Situaţie candidat

1 3611 Retras din concurs

2 3650 9,79 ADMIS

Contestaţiile cu privire la rezultatul interviului şi al susţinerii proiectului managerial se depun la Registratura Generală a Academiei Române, în termen de o zi lucrătoare de la afişarea acestuia, iar rezultatul soluţionării contestaţiilor se va afişa în termen de o zi lucrătoare pe site-ul şi la sediul Academiei Române.

Întocmit,

Secretarul comisiei de concurs