Traian Lungu

S-a născut la 27 februarie 1927, în comuna Putineiu, jud. Ilfov, şi a decedat la 28 februarie 1977, la Bucureşti. A făcut studii secundare la Giurgiu, şi superioare la Bucureşti (1949). Doctor în istorie (1967). Bibliotecar la Academia R.S. România, Secţia manuscrise (1949-1951), cercetător ştiinţific la Institutul de istorie „N. Iorga” din Bucureşti până în 1970, consilier la Academia de Ştiinţe sociale şi politice (din 1972). Profesor universitar la Craiova, director al Centrului de ştiinţe sociale şi politice din aceeaşi localitate (1972-1973).

A făcut cercetări asupra fenomenului social şi politic din România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primele decenii ale secolului al XX-lea, colaborând la: Pagini din lupta poporului român pentru independenţa naţională 1877-1878, Bucureşti, 1967; Relaţii agrare şi mişcări ţărăneşti în România, Bucureşti, 1967; Istoria României. Compendiu, Bucureşti, 1970; Viaţa politică în România la sfârşitul secolului al XIX-lea (1888-1899), Bucureşti, 1967. Articole publicate în „Studii”, privind Poziţia partidelor politice din România faţă de problema agrară între anii 1913-1921; Academia Română şi chestiunea ţărănească etc.

Realizări de excepţie: completarea colectivului cu tineri absolvenţi ai Universităţii craiovene.